VACANŢA PIERDUTĂ / THE LOST WEEKEND

Cu: Ray Milland, Jane Wyman, Phillip Terry, Howard Da Silva, Doris Dowling

Billy Wilder, unul dintre părinții noir-ului american, a forțat și a deschis scena hollywoodiană, în Epoca sa de Aur, reglementată și cenzurată de Codul Hays, cu subiecte sensibile, precum adulterul și alcoolismul (prezentat ca o afecțiune și nu în scop umoristic). După ASIGURARE DE MOARTE (DOUBLE INDEMNITY), povestea a două triunghiuri amoroase și a unei crime, Wilder revine cu noir-ul VACANŢA PIERDUTĂ (THE LOST WEEKEND), adaptând, alături de Charles Brackett, romanul despre alcoolism al lui Charles R. Jackson. Decis să preia în cât mai mare măsură controlul artistic, Wilder a devenit, din scenarist, regizor, iar filmele semnate de el reprezintă creaţiile unui artist talentat, bun cunoscător / observator al mai multor culturi (înainte de Hollywood, el a trăit în Viena, Berlin şi Paris). Inovațiile și moștenirea sa cinematografică se pot remarca și prin prisma mijloacelor artistice utilizate în VACANŢA PIERDUTĂ. Aparatul de filmat al lui John F. Seitz îl urmărește pe Don Birman (interpretat de Ray Milland) pe străzile New York-ului (deci, în afara studiourilor), unde au fost amplasate camere ascunse pe mașini, astfel încât pietonii și atmosfera să fie autentice. Astfel, drama alcoolicului prins în freneticul spațiu urban capătă un realism percutant, documentaristic. Însă nu doar narativul are de câștigat din această decizie regizorală, ci și esteticul, punctul culminant fiind potenţat de neoanele și luminile stradale obscure, derulate în fuga disperată a lui Don după alcool. Protagonistul este personajul stereotip al scriitorului aflat în blocaj artistic, decăzând într-un alcoolism agonizant. Atunci când Don şi fratele său, Wick (Phillip Terry), se pregătesc să plece într-un voiaj la țară, cei doi sunt întrerupți de iubita lui Don, Helen St. James (Jane Wyman). Don face tot posibilul să rămână singur pentru a bea, iar week-end-ul alături de Wick se transformă într-o recidivare a alcoolicului, care ajunge în situații extreme pentru a-și procura licoarea. Cele trei locații repetitive – apartamentul său, strada și barul lui Nat – constituie universul restrâns al stării tot mai degradante a lui Don, care este alungat din bar, se târăște pe străzi în căutare de băutură și are halucinații, după ce evadează dintr-un sanatoriu. Trăirile extreme ale lui Don sunt accentuate de un instrument inedit, tereminul, o alegere originală și foarte potrivită. Wilder respectă normele dramaturgice ale filmului american din acea perioadă: individul ca figură centrală, firul narativ cu început, mijloc și încheiere, soluționarea adusă de final, jonglarea cu intrigile principale și secundare (relația amoroasă şi alcoolismul, respectiv furtul, relația cu fratele şi instituționalizarea). Accentul cade în majoritatea secvențelor pe protagonistul interpretat de Phillip Terry, ce întrupează perfect alienarea, autodistrugerea, decadența, ruptura de realitate şi nevrozele cauzate de dependența de alcool. Mesajul lui Wilder vis-a-vis de tema alcoolismului a stârnit reacții din partea industriei băuturilor alcoolice, un purtător de cuvânt al acesteia avertizând casa de producţie Paramount, într-o scrisoare deschisă, că filmul ar putea fi folosit de grupurile anti-alcool ca o armă în campania acestora vizând reinstaurarea prohibiției. Dincolo de mesajul său, VACANŢA PIERDUTĂ rămâne o bijuterie a genului film noir. (Iulia Vlad)

Marele Premiu (ex-aequo) şi Premiul pentru Cel mai bun actor (Ray Milland) la prima ediţie a Festivalului de la Cannes, patru Oscaruri (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor într-un rol principal şi Cel mai bun scenariu) şi alte trei nominalizări, precum şi trei Globuri de Aur (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun actor).