VOI FI MAMĂ / NÄRA LIVET / BRINK OF LIFE (SO CLOSE TO LIFE

Cu: Eva Dahlbeck, Max von Sydow, Ingrid Thulin, Bibi Andersson, Erland Josephson

VOI FI MAMĂ este primul film al lui Bergman scris de Ulla Isaksson, înainte de IZVORUL FECIOAREI. Deși textul literar inspirator este o narațiune subiectivă, monologul unei soții suedeze ce pierde sarcina și o vede ca pe un efect al propriei ratări, Bergman alege să prezintă povestea în film mai obiectiv, ca parte dintr-un triptic. Trei femei în diferite faze ale sarcinii se întâlnesc în același salon de spital. Personalitățile lor reprezintă chintesența femeii, așa cum este ea văzută de Bergman în acel moment. Însă poveștile lor sunt complet distincte, ce le aduce împreună este maternitatea. Cecilia pierde sarcina atunci când este adusă la spital, deși își dorea copilul. Stina este cea mai nerăbdătoare și fericită mamă, dedicată complet cauzei, dar pierde copilul la naștere. Hjördis este cea mai tânără și singura care nu dorește să păstreze sarcina. Tot ea este cea care va păstra în final copilul, echilibrând tragedia, dar alimentând absurdul începutului de viață. Și aici, ca și în numeroase alte filme ale regizorului suedez, moartea lovește sec, nu discriminează și nu are sens. Sensul îl acordă oamenii post-factum, post-mortem în acest caz, poate pentru a înțelege ce se petrece sau pentru a supraviețui. Aici, Cecilia decide să divorțeze după pierderea sarcinii. Această obiectivitate apropiată de documentar este ceea ce criticii au definit drept „lipsa lui Bergman din filmul lui Bergman”, adică lipsa implicării sale emoționale până la identificare cu subiectul. Ea face ca filmul să fie arid. Sigur, destinul celor trei dă naștere unor concluzii: viața trebuie dorită, în absurdul cotidian nașterea este un miracol, dar ea nu poate fi sensul exclusiv al vieții. Totuşi, nu poți să nu observi cum regizorul își abandonează complet personajele în fața destinului. (Răzvan Pascu)

„Aspectul moral destul de conformist al operei, care pare a fi o reacţie împotriva prea marii libertăţi sexuale din Suedia, ce provoacă dezintegrarea mediului familial, poate fi o explicaţie pentru calificativul dat de critica suedeză: «cel mai bun film al lui Bergman şi unul dintre cele mai bune filme realizate în Suedia». Dacă lui Bergman i s-au reproşat adesea pesimismul, viziunea sumbră şi chiar libertinajul, VOI FI MAMĂ reprezintă cel mai bun film în tradiţia acelui cinematograf social iniţiat de Victor Sjöström.” (Jacques Siclier, „Ingmar Bergman”, 1960)