SPLENDOARE ÎN IARBĂ / SPLENDOR IN THE GRASS

Tue, 12 February, 19:00

București , România

Tue, 12 February, 19:00 București , România

The event is finish
Do you have a promotional code?
Ai un cod promotional?

About event

Teama de singurătate, căutarea identității, ecoul surd al dorințelor tinerei generații, tema sexualității, dar și cele ale materialismului sau moralităţii se înscriu în nucleul melodramatic în jurul căruia se configurează filmul lui Elia Kazan. Transmiterea din generație în generație a modelului conservator de înțelegere a relațiilor familiale nu face decât să alimenteze convingerile părinților cu privire la modul de creștere a propriilor copii. De aceea, legăturile familiale se stabilesc pe fondul unor raporturi de putere în care idealurile „lumii noi” nu sunt privite cu seriozitate tocmai pentru a consolida aceleași seturi de valori și credințe ale „lumii vechi”. În anii ...Read more-->

Teama de singurătate, căutarea identității, ecoul surd al dorințelor tinerei generații, tema sexualității, dar și cele ale materialismului sau moralităţii se înscriu în nucleul melodramatic în jurul căruia se configurează filmul lui Elia Kazan. Transmiterea din generație în generație a modelului conservator de înțelegere a relațiilor familiale nu face decât să alimenteze convingerile părinților cu privire la modul de creștere a propriilor copii. De aceea, legăturile familiale se stabilesc pe fondul unor raporturi de putere în care idealurile „lumii noi” nu sunt privite cu seriozitate tocmai pentru a consolida aceleași seturi de valori și credințe ale „lumii vechi”. În anii ’30, în Kansas, un orășel din vestul mijlociu al Americii, dorința de îmbogățire devine unul dintre pilonii pe care se construiește iluzia stabilității și a fericirii. Cei care se împotrivesc acestor norme intră sub privirea mustrătoare a societății, obișnuită să înlăture urmele solidarității. Astfel, povestea de iubire dintre delicata Deanie Loomis (Natalie Wood) și Bud Stamper (Warren Beatty), băiatul celor mai înstăriți locuitori ai orașului, este pusă sub lupă de membrii familiilor din care fac parte. Dorințele celor doi tineri sunt lipsite de aspirații materiale și se rezumă la năzuința unei vieți tihnite împreună, imediat după terminarea liceului. Însă interdicțiile impuse lui Bud de către tatăl său (Pat Hingle) sau necesitatea păstrării moralității prin înfrânarea instinctelor sexuale, lecţie livrată lui Deanie de către mama sa (Audrey Christie), contribuie la acumularea angoaselor și, în final, la slăbirea legăturii dintre cei doi. Deși fata familiei Stamper, Ginny (Barbara Loden), se recomandă a fi cea care nu se supune niciunei reguli, trăindu-și viața după propriile dorințe, lipsa stabilității și a afecțiunii părintești accentuează, la nivel general, drama tinerei generații. Contrastul dintre rigoarea morală impusă de părinți și libertinajul de sub umbrela căruia ni se arată Ginny păstrează urmele conflictului dintre cele două mentalități care declanșează majoritatea intrigilor. Treptat, fiecare personaj pare a deveni o victimă: a societății, a familiei sau a propriilor iluzii. Privirea lui Kazan devine martora degradării treptate a ceea ce înseamnă acea „bucurie idilică“ în spectrul căreia sunt definite inițial personajele. Melancolia se fixează printre atitudinile oscilante ale personajelor, în special ale diafanei Deanie, lăsându-le pradă temerilor sau nebuniei. Criticul Mila Oliver susține că, prin importanța acordată peisajelor și emoției degajate, filmul se înscrie într-o tradiție romantică des utilizată în melodramă. De aceea, spațiile devin receptive atât la entuziasmul personajelor, cât și la fluxul de contradicții ce îi domină, dobândind, rând pe rând, ori calitatea unor parametri securizanți, care permit izolarea, ori pe cea de potențatori ai unor stări de tensiune. Păstrând legătura cu romantismul, filmul poate fi privit și ca o metaforă a tinereţii, aspect indicat încă din titlul ce citează dintr-o poezie de William Wordsworth. (Larisa Luca)

Oscar pentru scenariul original al lui William Inge, precum şi o nominalizare pentru Natalie Wood (Cea mai bună actriţă într-un rol principal). Warren Beatty a primit un Glob de Aur pentru Cel mai promiţător actor nou-venit.

Cinemateca Eforie (Sala Jean Georgescu) | Str. Eforie nr 2, București, România

Organizer

Cinemateca Română - EFORIE

https://www.facebook.com/Cinemateca-Română-Pagina-oficială-404750289652215/

+40213130483