VIRIDIANA

Cu: Silvia Pinal, Francisco Rabal, Fernando Rey, José Calvo, Margarita Lozano

VIRIDIANA, filmat la întoarcerea lui Luis Buñuel, pentru o scurtă perioadă, pe pământurile natale ale Spaniei, păstrează amprenta regizorului prin protest, satiră și umor negru, toate învăluite într-un context tragicomic dominat de imagini simbolice. Universul epic este construit în jurul Viridianei (Silvia Pinal), tânăra care își vizitează unchiul văduv, Don Jaime (Fernando Rey), înainte de a-și depune jurămintele pentru intrarea în mănăstire, dar al cărei destin ia o altă întorsătură după ce ajunge în casa acestuia. Asemănarea fetei cu soția moartă în noaptea nunții oferă prilejul manifestării scenariilor obsedante care-l însoțesc pe Don Jaime, dar anunță și sfârșitul său nefericit. Drumul celei care va renunța la hotărârea inițială se intersectează cu cel al cerșetorilor pe care-i adăposteşte în casa unchiului, convinsă că destinul pe care-l are de urmat este de a-i ajuta pe ceilalți. Diferența dintre perspectivele Viridianei și a lui Jorge (Francisco Rabal), fiul lui Don Jaime, întăresc doi dintre polii pe care se încheagă filmul: lumea veche și lumea nouă. Narațiunea este susținută de referințele simbolice care dau o armătură solidă subiectului și întregului sistem de convingeri al regizorului: de pildă, asocierea parodică a ospățului pantagruelic cu „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci și desfășurarea acestuia pe fundalul celebrului cor „Aleluia” de Händel. De la filmul văzut ca protest împotriva dogmei catolice sau împotriva guvernării spaniole, la cel care satirizează încrederea nemărginită în oameni printr-un inconfundabil umor negru, VIRIDIANA rămâne un punct de reper în istoria cinematografului. Deși Biserica de la Vatican denunță producția ce câștigă trofeul Palme d’Or la Cannes, din cauza recunoașterii unui ton zeflemitor la nivelul mesajului, receptarea filmului a rămas încurajatoare și astăzi la acuitatea cu care natura umană este cercetată prin discursul cinematografic. (Larisa Luca)