„Sînt o babă comunistă!”, coregrafia Aleisha Gardner

Thu, 22 July, 19:00

Sibiu , România

Thu, 22 July, 19:00 Sibiu , România

Evenimentul s-a încheiat.

Despre eveniment

Ne aflăm la aproape zece ani de la căderea dictaturii ceaușiste, cu puțin timp înaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionară, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții sub regimul „puterii populare”, primește un telefon de la Alice, fiica sa, emigrantă în Canada, fiind îndemnată „să nu voteze cu foștii comuniști”. Acest telefon, urmat de alte discuții în contradictoriu, o aruncă pe Emilia într-o adevărată criză identitară, din care încearcă să se salveze rememorând trecutul și căutându-și justificări, în ochii ei și ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Însoțiți mereu de umor și autoironie, ne întoarcem spre copilăria și adolescența ...Citeste mai mult-->

Ne aflăm la aproape zece ani de la căderea dictaturii ceaușiste, cu puțin timp înaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionară, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții sub regimul „puterii populare”, primește un telefon de la Alice, fiica sa, emigrantă în Canada, fiind îndemnată „să nu voteze cu foștii comuniști”. Acest telefon, urmat de alte discuții în contradictoriu, o aruncă pe Emilia într-o adevărată criză identitară, din care încearcă să se salveze rememorând trecutul și căutându-și justificări, în ochii ei și ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Însoțiți mereu de umor și autoironie, ne întoarcem spre copilăria și adolescența Emiliei, intrăm în miezul nostalgiei paradoxale după dictatură, pulsăm în ritmurile vieții cotidiene și înțelegem din interior problemele epocii.

„Sînt o babă comunistă!” - spectacol de dans – teatru

Cu Adela Floricioiu în rolul Emiliei

Coregrafia originală - Aleisha Gardner

Muzica originală - Tibor Cari - Premiul UNITER pentru muzică de teatru în 2013

Colaj muzical - Aleisha Gardner

Libret - Dan Lungu

Scenografia - Ionuț Cristian Marin

Premiera națională la Teatrul de Balet Sibiu – 27 mai 2015

Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu | Str. Emil Cioran Nr.1, Sibiu, România

Organizator

Teatrul de Balet Sibiu

Teatrul de Balet Sibiu a luat fiinţă în anul 2008, fiind constituit oficial din Corpul de Balet al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu.<br /> <br /> Instituţia este condusă de Ovidiu Dragoman, numără în prezent în componenţa sa treizeci și șase de balerini, dansatori din toate colţurile lumii: Noua Zeelandă, Japonia, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Marea Britanie, Spania, Israel, Franța, Italia, Serbia, Germania şi bineînţeles România, parte dintre ei membri ai ansamblului încă din 2008.

http://sibiuballet.ro/

+40 269 22 96 27

PUNCTE DE VÂNZARE BILETE Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Parcul Tineretului, nr.1, PARTER Luni – Joi: 9:00 – 16:00 Vineri: 9:00 – 13:30