„Deși imobilizat într-un fotoliu rulant, Visconti continuă, mai lucid ca oricând, meditația asupra sinelui și familiei, aristocrației și lumii moderne. Construcția e abil articulată pe două spații: apartamentul labirintic al profesorului și cel renovat de la etaj. Rezultă un portret sfâșietor care, fără să fie autobiografic, e hrănit indubitabil de experiența intimă a cineastului.” (Tudor Caranfil, „Dicționar universal de filme”, ed. a III-a, 2008)
„Deși imobilizat într-un fotoliu rulant, Visconti continuă, mai lucid ca oricând, meditația asupra sinelui și familiei, aristocrației și lumii moderne. Construcția e abil articulată pe două spații: apartamentul labirintic al profesorului și cel renovat de la etaj. Rezultă un portret sfâșietor care, fără să fie autobiografic, e hrănit indubitabil de experiența intimă a cineastului.” (Tudor Caranfil, „Dicționar universal de filme”, ed. a III-a, 2008)