American Gypsy, by PARADAIZ (12.09)

Thu, 12 September, 18:00

București , România

Thu, 12 September, 18:00 București , România

The event is finish.

About event

American Gypsy este o explorare performativă a temei migrației din România, inspirată de romanul autobiografic cu același nume al scriitoarei rome Oksana Marafioti - Author și de date oficiale care afirmă că în 2017 românii au fost cei mai mulți europeni expulzați din Statele Unite. Spectacolul aduce în scenă povestea românilor plecați în SUA, văzută prin ochii unei adolescente rome, care observă fascinată diferențele culturale, în special cele din muzică, urmărind în același timp și încercările ei de a fi parte din noul context.

American Gypsy îmbină elemente de teatru, performance, dans contemporan, biomecanică și cercetare culturală ...Read more-->

American Gypsy este o explorare performativă a temei migrației din România, inspirată de romanul autobiografic cu același nume al scriitoarei rome Oksana Marafioti - Author și de date oficiale care afirmă că în 2017 românii au fost cei mai mulți europeni expulzați din Statele Unite. Spectacolul aduce în scenă povestea românilor plecați în SUA, văzută prin ochii unei adolescente rome, care observă fascinată diferențele culturale, în special cele din muzică, urmărind în același timp și încercările ei de a fi parte din noul context.

American Gypsy îmbină elemente de teatru, performance, dans contemporan, biomecanică și cercetare culturală și reimaginează serii de mișcări inspirate din pop culture, care împreună reușesc să pună accentul pe statutul de migrant într-o cultură complet nouă.

Distribuția: Raisa Mihai, Răzvan Rotaru
Concept, text și regie: Mihai Lukács
Video: Ira Merzlichin
Scenografie: Mișa Dumitriu
Sound design: RekAbu
Coregrafie: Răzvan Rotaru

O producție PARADAIZ
 

EXTRA

American Gypsy este o continuare a unui proiect regizoral mai amplu, de cercetare performativă a adolescenței rome, a regizorului Mihai Lukács. Primul spectacol din această serie, Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?, produs în 2017 de Compania de Teatru Giuvlipen spune povestea unei tinere rome care se sinucide în satul Frumoasa, județul Harghita. Proiectul dezvoltă narațiuni despre adolescenții uitați de societate care, deși alături de noi, cresc și trăiesc nevăzuți, fapt care adeseori duce la drame, dificultăți afective și uneori chiar la tragedii.

PARTENERI

Centrul Național al Dansului București, Policy Center for Roma and Minorities București, Teatrul Independent Budapesta, Teatrul Spinoza Budapesta, Universitatea Central Europeană Budapesta, Conglomerat Space București

Proiect co-finanțat de AFCN
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sala Stere Popescu | Bvd. Marasesti, nr. 80-82, București, România

Organizer

C.N.D.B.

Centrul Național al Dansului București (CNDB) este o instituţie esențială pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România și este o structură unică între toate instituțiile de spectacol aflate în subordinea Ministerului Culturii. Instituția funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională. Spre deosebire de celelalte instituții publice de spectacole din subordinea Ministerului Culturii, CNDB nu are în structura sa artiști angajați, ci colaborează și realizează proiecte cu artiștii, colectivele de artiști, structurile și organizațiile din sfera dansului contemporan, la nivel național și internațional.

https://www.cndb.ro/

021-318.86.76