TIMPUL DANSULUI / SWING TIME

TIMPUL DANSULUI este considerat de mulți cel mai bun film al cuplului Fred Astaire – Ginger Rogers și printre cele mai bune filme ale regizorului George Stevens. Marilyn Ann Moss menționează, în cartea sa dedicată carierei lui Stevens, “Giant”, că niciun alt film regizat de acesta în acel deceniu nu poartă „amprenta incertitudinii Marii Crize Economice așa cum o face SWING TIME”. Moss invocă, de asemenea, și incertitudinea vieții personale a regizorului, marcată de numeroase scandaluri, cum ar fi o aventură cu Katharine Hepburn în timpul filmărilor pentru ALICE ADAMS, ba chiar și o aventură cu Ginger Rogers în timpul filmărilor pentru TIMPUL DANSULUI. Acesta din urmă este un musical cu o poveste de dragoste destul de predictibilă, dar spusă într-un mod absolut fermecător. John (Fred Astaire), sau Lucky, cum decide să i se adreseze Penny (Ginger Rogers), un dansator amator de jocuri de noroc, pleacă la New York cu Pop, bunul său prieten, ca să facă rost de 25.000 de dolari, sumă ce-i este necesară pentru a o lua de nevastă pe logodnica sa. O serie de evenimente comice îl aduc pe John în sala de dans unde Penny este profesoară. După câteva încercări lipsite de succes și grație, cei doi reușesc să danseze împreună, impresionându-l pe managerul sălii de dans, care le aranjează celor doi un fel de audiție la un restaurant renumit. Evident, trebuie să existe și obstacole, precum logodna lui John cu altă femeie sau cea a lui Penny cu un alt bărbat. Cu toate acestea, filmele Astaire-Rogers ne-au cam obișnuit cu tipul de deznodământ la care putem să ne așteptăm. Cu puternice accente de comedie romantică, narațiunea în sine este, cum ar spune criticii, liniară şi destul de banală. Cu toate acestea, Stevens cucerește prin muzică, dans, atmosferă, comic de situație, dar și prin estetica filmului. Scena dansului “Bojangles of Harlem”, de exemplu, va rămâne cunoscută pentru efectul spectaculos al umbrelor, efect creat prin poziționarea strategică a unor lumini. Se pare că ideea i-a venit lui Astaire în timpul repetițiilor, iar Stevens a tradus-o cinematografic cu măiestrie şi eficienţă. În TIMPUL DANSULUI, totul este frumos, aranjat, avem acces la un New York al fracurilor și al rochiilor de seară, al muzicii live și al serilor înecate în șampanie. Chiar și John, un dansator fără niciun ban în buzunar, reușește să se integreze, prin diferite trucuri, în această societate a oamenilor bogați. George Stevens, ca majoritatea regizorilor care au intrat în istorie, este cunoscut pentru perfecționismul său. De exemplu, pentru scena “Never Gonna Dance” a fost nevoie de peste 40 de duble, picioarele lui Ginger Roberts începând să sângereze la un moment dat, iar pentru scena “The Way You Look Tonight”, numai recursul la frișcă a reuşit să creeze în părul lui Rogers efectul pe care și-l dorea Stevens. În 2007, TIMPUL DANSULUI a fost adăugat pe lista Institutului American de Film a celor mai bune 100 de producţii realizate în primul secol de cinema. (Andrada Pavel)

Premiul Academiei Americane pentru Cel mai bun cântec original (“The Way You Look Tonight”) şi nominalizare pentru Cea mai bună coregrafie (“Bojangles of Harlem”).