ANUL TRECUT LA MARIENBAD / L’ANNÉE DERNIÈRE À MARIENBAD

„Parcul acestui hotel era un fel de grădină în stil franțuzesc, fără copaci, fără flori, fără niciun fel de vegetație. Pietrișul, piatra, marmura, linia dreaptă marcau spații rigide, suprafețe fără mister. La început părea imposibil să te pierzi. La început. De-a lungul aleilor rectilinii, printre statuile cu gesturi încremenite și dalele de granit, pe care acum erai pe cale de a te pierde, pentru totdeauna, în noaptea liniștită, singură cu mine.” Acesta este finalul... Un bărbat și o femeie, aparținând unei lumi aristocrate, imaginează un scenariu amoros interpretat printr-un limbaj poetic, metaforic. Între cei doi există un joc de cucerire, de insistență, de respingere și confuzie, care este prezent la nivel intelectual, fără prea mult afect. Un film care evocă un trecut apropiat, într-o narațiune nonlineară, obscură, nostalgică. Perspectiva este emblematică: un hotel grandios, în stil baroc, „o construcție lugubră, cu ornamentație bogată și sumbră, cu coridoare interminabile”. Există o ambianță sublimă prin plasticitatea cadrelor. Lumea statică, vocile absente, conversațiile goale, lipsite de sens, jocurile de societate, toate se desfășoară într-un plan secundar, dar susțin o atmosferă rece, formală și impersonală. Jocul actoricesc are un anumit automatism, care creează o lume de vis, închipuită. Regizorul Alain Resnais, cu o mare influență în Noul Val Francez, este interesat în filmele sale de teme ale conștiinței umane care implică memoria și amintirea, prin personaje învăluite în uitare și confuzie. Limbajul poetic al scenariului este dat de scriitorul Alain Robbe-Grillet, colaboratorul regizorului. Filmul poate primi interpretări multiple, fără să ofere un răspuns sau o concluzie, și asta-l face să fie o capodoperă cinematografică şi, totodată, un spectacol suprarealist. În anul 1961 a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția și continuă să fie o sursă de inspirație în lumea cineaștilor. (Roxana Popescu)